BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară la 9,5%

Banca Naţională a României a decis să majoreze astăzi rata dobânzii cheie de la 9% la 9,5%. Acesta a fost un moment extrem de important, aşteptat cu interes în zona de business şi nu numai. Cei mai mulţi specialişti chestionaţi de The Money Channel au estimat corect că dobânda cheie va creşte, datorită presiunilor inflaţioniste interne şi crizei financiare de pe plan mondial.

 isarescu.jpg
Tocmai aceste motive au determinat Banca Naţională să majoreze dobânda de politică monetară succesiv, de la 7 la 9 la sută. Această majorare devine astfel cea de-a patra consecutivă pe care o operează BNR, după cele din 31 octombrie, 4 ianuarie şi 7 februarie.

Banca centrală a mai decis în şedinţa de astăzi şi continuarea gestionării ferme a lichidităţii de pe piaţa monetară prin intermediul operaţiunilor de piaţă, precum şi menţinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Opiniile din piaţă cu privire la decizia BNR în cadrul consiliului de politică monetară din 26 martie au fost împărţite. Chiar dacă majoritatea analiştilor se aşteaptau la o majorare cu 0,5 puncte de bază a dobânzii cheie, au existat şi voci care susţineau că Banca Naţională nu va efectua nicio schimbare.

Inflaţia este motivul pentru care experţii din piaţă au mizat pe o majorare a dobânzii cheie cu 0,5 puncte de bază. Aceştia susţin că o astfel de majorare nu va avea niciun impact asupra evoluţiei monedei naţionale, deoarece este deja inclusă în preţ.

Draguta aceasta remarca , a colegilor de la Money Chanel , dar si a analistilor economici in acelasi timp.Pentru cat timp va fi liniste in piata? Pentru 3 luni .Degeaba incearca BNR sa controleze dobanda de politica monetara, sunt in spate baietii destepti care cum BNRul face un pas gresit sa sara la gatul astora mici si asupriti .Cei care isi fac credite . In ultimele 6 luni rata s-a marit cu aproape 60 de ron .Raspunsul , eee politica monetara si acel indice Bubor . Adica peste 3 luni va veni un nou sms prin care banca la care am credit ma va anunta cu zambetul pe bune ca dobanda mea a fost majorata. Incercati sa evitati bancile , acei camatari penibili si fara scrupule .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s