Iubim real in spatiul virtual

Cum o fi si asta va intrebati . EEE m-am intrebat si eu , raspunsul a venit chiar de aici , de la o prietena buna. Lectura placuta .Merita .

Ne agatam de orice speranta ca acolo, undeva, pulseaza celalalta jumatate care ar trebui sa te intregeasca, desi mi se pare putin spus jumatate, deoarece mie mi se pare ca ar trebui sa fie un intreg. Si inchizi ochii, tragi aer in piept si iti spui “ e acolo- cu siguranta va aparea acel intreg care imi va oferi, mie si numai mie tot ceea ce visez” Si cand spun ca visez mi se intampla de la atatea filme americane unde am vazut ca o noapte de dragoste dureaza de seara si pana dimineata si unde, spre dezamagirea mea in spatiu real nu a durat mai mult de o ora , si asta ca am avut noroc. Si merg mai departe gandindu-ma ca a fost o intamplare. Si caut, cercetez caractere, fizionomii si tot felul de tipologii doar doar sa-l gasesc pe el. Ma plimb in spatiu real, usor timorata de la cate cazuri de femei inselate, nefericite si care totusi accepta o oarecare umilinta din lipsa de “altceva mai bun nu exista, mai rau ce imi trebuie”. Ma uit in jurul meu si imi strig ca inteligenta mea emotionala isi are rostul ei si ca trebuie, TREBUIE sa gasesc ceea ce mie mi se pare normal. Un partener de discutie despre tot felul de lucruri, despre lipsa de verdeata, despre pace, despre cartile mele si personajele care pe perioade scurte devin personaje din viata noastra, sa ma inteleaga de ce plang la filme, de ce o data pe luna plang fara motiv, de ce gatesc si ard mancarea, sa inteleaga si sa inteleg de ce are nevoie de iesiri la bere si la peste, de ce nu are nevoie sa l sufoc si multe alte astfel de lucruri. Incerc in spatiu virtual sa caut. Acolo vorbele dispar sau cel putin la mine dispar din cauza faptului ca nu accept camere web si voci in eter de teama ca iar fuge misterul si adrenalina asteptarii. Si caut, si scriu, si astept. Oare va scrie ce astept sa scrie, oare macar in scris aici si pentru cateva secunde se intampla o minune si il gasesc, oare va intelege cand ii voi spune ca stelele care cad se duc spre un alt cer, va intelege ca mai presus de un partener social am nevoie de un om???. Astept sa vad ca exista, ca poate gandi, ca nu scrie “ tu stii” cu un “i”, ca nu face greseli gramaticale, ca are diplomatia de a ma intreba intr-un mod civilizat despre mine, fara a trece direct la un asalt sexual si primar. Nu ma las intimidata de poze cu adolescenti ferchezuiti si gelati care zambesc sagalnic cu lipsuri dentare vizibile si merg mai departe. Si incep o noua conversatie despre orice, numai despre ASL PLS nu. Si iata ca raspunde conform asteptarilor mele. Incep sa ma indoiesc ca ar fi barbat si intreb daca nu cumva e o gluma si acolo e cineva de gen feminin care intuieste si gandeste ca o femeie. Si nu, e un EL. Pun mana la gura si uimita imi spun sarind usor in sus: “l-am gasit, l-am gasit”. Entuziasmul ma ia pe sus si ma duce departe pana acolo unde ajungem sa o luam de la copilarie, trecem prin adolescenta si ajungem la momentul actual. Pana acum compatibilitate maxima, copilarii avute, adolescente traite de ambii partenerii insa parteneri lipsa pentru noi. Fara pudoarea pe care as avea o in mod normal intreb orice aici in spatiu virtual. Nu poate sa aiba o reactie care m-ar fastacii sau m-ar face sa rosesc pentru ca nu ma vede si in plus daca se supara nu se ridica si pleaca de la masa. Si nu il deranjeaza nici lucrul asta si mai mult decat atat imi cere sa ma vada, sa ma vada real si nu imaginar. Teama ma ia usor insa imi spun ca daca acest EL ,gasit in cutia cu multe chestii aiurea numita internet, a raspuns asteptarilor mele va fi multumit si de aspectul meu fizic. Nu imi pun problema nici o clipa ca s-ar putea sa ma dezamageasca fizic el pe mine. Nu vreau poze, deja virtualul nu imi mai gazduieste asteptarile si vreau sa il gasesc real desi l-am gasit vitual. Si intr-o zi cu soare, sau cel putin mie mi se parea a fi soare, il vad. Nu poate fi el. E prea normal, nici o chestie care sa imi displaca , nimic. Asa am stat luni de zile asteptand ca el sa o comita, sa imi arate ca in spatiu virtual poti fi dezamagita la fel ca in cel real. Nu a facut-o . Au trecut 8 ani si ne uitam unul la altul cu aceasi dragoste, cu acelasi licar in privire si mai presus de toate cu aceea virtute pe care noi 2 am avut sansa sa o gasim – iubirea. Au fost si balansari in barcuta noastra insa cu calm, tact si ratiune am echilibrat-o. Si in momentul asta, azi pot afirma ca poti iubi real in spatiu virtual si ca DA filmele americane au spus un adevar, dureaza toata noaptea, macar o noapte de impresionare.
Pentru toate cele care si-au gasit iubirea reala in acest mod – sansa a fost de partea voastra fetelor.

Aha care va sa zica .Si noi astia care purtam ceva atarnator intre picioare ce facem?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s