Ce e frumos dureaza putin , asa ca nu lasa acel ceva sa devina ridicol

Nu mai putin de 1000 de ganduri am in cap. Si cum noaptea e un bun sfetnic, pe la serviciam ascultat piesa asta si chiar zic eu ca da bine , asa pentru inima albastra .

Vorba titlului – Ce e frumos dureaza putin , asa ca nu lasa acel ceva sa devina ridicol si penibil, cu toata ca nu prea iese.  Toti suntem buni toti suntem rai , depinde din ce latura privim persoana in cauza .

Ciutacu cel inspumat

S a vorbit mult de cand bantuie pe net. Cel mai mult s a vorbit  in emisiunea lui Huidu .Ce o avea el cu el sau viceversa …nu mai conteaza. Stii vorba aia cel mai inteligent cedeaza. Asa ca ….i or fi sarit si saracului om balele . era prea excitat la microfon. ce naiba. Sincer nu mi a placut atitudinea lui Huidu . Dar in fine

SINCER e cam gretos filmuletul. Sa aveti si putina lamaie pe langa voi .Poate aveti nevoie

Poezie ..de Alin Farcas ….

cristina spatar si mirco maschio

A fost odată, în poveşti,
Şi în Cancan fost-a odată;
Din rude mari, italieneşti,
Un impotent se da bărbată!

Cerca mereu, mergând la doftori,
Să îşi ridice `cel catarg…
Sfârşi, mergând la vrăjitoare;
Ce stau peste un lung şi-un larg.

Din ierburi multe, şi organe
De porci şi lei şi parazmei,
Făcură babele poţiune,
Plăti prinţul 5000 de lei.

Full mândru… c-acum e bărbată,
Se puse pe căutat muiere;
Şi-n loc să dea de fată bună…
Ursita-i rezervă durere!

Năpasta se chema Cristina;
Era regina Arenbii.
Se prezenta fată de casă,
Când ea trecu prin case mii!

Şi-n fiecare dintre case,
Căuta să dea de `nalt catarg…
Să-şi pună pânza sus, pe dânsul,
Să poată naviga în larg.

De cum văzu Mirco felina,
Se-ndrăgosti pe loc de ea!
Bău niţel din Catargeală,
Visând cum pânza va umfla…

Şi i-o umflă… atunci şi după,
Simţind că pânza-i folosită…
Bătută fiind de vânturi multe,
Pe ici, pe col… cam peticită…

Dar, chiar şi-aşa, el o iubea,
Şi-i arăta că o iubeşte…
De zeci şi zeci de mii de ori;
Iar ea-l vedea drept micul peşte…

Ce-ndeplinea dorinţe scumpe,
Şi clar… mai multe decât trei!
Că pânza ei… cu cheltuială
Se… umflă… Euro, nu lei!

Deşi `cel italiano vero,
Dădea cu portofelu-n ea;
În ce priveşte Catargeala,
Catargul iarăşi se lăsa.

Greşiră babele formula,
Sau o umflaseră cu apă…
Intra, umfla, ieşea, murea…
Cristina mai vroia o dată!

Aşa că alerga grăbită,
Spre alt catarg, din cele multe,
Cari îi stăteau la dispoziţie…
De-i venea fetii a se … du-teeeee…

Şi se ducea, şi se umfla,
Şi-apoi se întorcea acasă;
Minţindu-şi zilnic impotentul,
Că vrea să fie-a lui mireasă!

Dar Mirco, italiano vero,
Află că mândra i se plimbă,
Cu felurite bărci cu pânze,
La el nemaidând nicio limbă.

O luă de păr, o trase-n casă,
Şi o spurcă să îi ajungă!
Din târfă, curvă, prostituată…
N-o scoase… o băgă în mumă!

Ea replică… “Băi nea Cutugno…
Băi impotentule ce eşti…
Băi Zoe ce te crezi bărbată…
Cu bani de eşti… tot o beleşti!!

Că banii tăi… îs buni o vreme,
Să ţi prinţesa Arenbii…
Dar nu te-ajută băi catargul!!
Ţi-l fluier… şi tu jos îl ţi…

Aşa că du-te tu la măta!
Unde ai zis să merg şi eu.
Şi… poţi să uzi şi canapeaua…
Cum de-altfel faci tu mai mereu!”

Şi şi-a luat Cristina pânza,
A învelit-o-n bikinei…
Iar… navigând spre noi catarge,
E liberă fata! O vrei?!