Virusul Ah1n1 loveste scrunt Romania,nici un mort pana acum ,

Persoanele care au fost diagnosticate cu gripă porcină şi nu s-au izolat la domiciliu pot fi pasibili chiar şi de închisoare de până la doi ani, considerându-se că au răspândit în mod voluntar virusul, a avertizat secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel.Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel, o persoană poate contacta în acelaşi timp un virus gripal sezonier şi virusul A/H1N1, iar cei care au răcit deja în acest sezon sunt mai sensibili la a contacta gripa porcină.

“O persoană infectată, dar care nu prezintă simptomele clinice cunoscute, poate transmite boala. O viroză lasă în organism o stare de imunodepresie, timp de 5-10 zile de la vindecare”, a mai adăugat dr. Streinu-Cercel.

Streinu-Cercel a spus că nu a susţinut că în România se vor înregistra 20.000 decese: “Este doar o estimare făcută pe baza unor scenarii elaborate pe baza unui document emis pe 14 iunie 2009. Acesta se referă la decesele prognosticate în Europa, care pot avea o rată între 40.000 cazuri, moderată. Aceasta poate ajunge la 220.000 de cazuri, dar aceste estimări sunt făcute pentru virusul gripal sezonier. Rata de atac a virusului variază între 8-44 decese la 100.000 de locuitori”, a precizat acesta.

Adrian Streinu-Cercel a mai adăugat că cei 40 de bolnavi infectaţi cu virusul AH1N1, descoperiţi la Hotelul din Sinaia, sunt,  “rezolvaţi”. Cazul învăţătoarei de la Şcoala 147 din Bucureşti, care a dezvoltat complicaţii ale bolii, este, de asemenea, “rezolvat”, şi învăţătoarea va fi trimisă acasă în două zile. Singurul caz mai sever rămâne cel al baritonului Gheorghe Mogoşan din Cluj, care este încă ţinut pe suport ventilator”.

Comitetul de Urgenţă întrunit, luni, la Ministerul Sănătăţii a decis ca toate spitalele din România să intre în carantină, medicii de familie să fie toţi mobilizaţi pentru campania de vaccinare pandemică, iar elevii, personalul sanitar şi poliţiştii de la frontiera cu Ucraina să fie vaccinaţi începând cu 26 noiembrie, cu vaccinul ANTIGRIP produs de Institutul Cantacuzino.

555 au fost confirmate deja în România, boala răspândindu-se în mai multe oraşe ale ţării, trei şcoli, din Bucureşti, Iaşi şi Filiaşi, fiind închise din cauza numărului mare de îmbolnăviri, iar cursurile de la clasele mai multor şcoli fiind suspendate temporar, a anunţat dr. Adrian Streinu-Cercel.

 

Ministerul Sănătăţii a refuzat ofertele internaţionale de vaccinuri, pentru că preţul cerut era de 10 ori mai mare decât costul vaccinului românesc

Vaccinul produs la Institul Cantacuzino este de zece ori mai ieftin decât cel din import, motiv pe care România a preferat să aştepte finalizarea produsului autohton, şi să nu apeleze la cel produs în străinătate, a declarat fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac.

”Am primit oferte din partea companiilor, din mijlocul verii, dar rezervarea locului pe listă costă pentru fiecare doză de vaccin 2 euro. Producţia la Cantacuzino costă  0,92 de eurocenţi pe doza de vaccin. Iar o doză de vaccin din import conţine doar jumătate din doza de vaccin produs la Cantacuzino.  Şi costă 4,7 euro, la care se adaugă rezervarea de 2 euro. Deci ceea ce am cumpărat noi cu  5 milioane de euro la Cantacuzino, am fi plătit 50 de milioane de euro”, a declarat Ion Bazac.

Fostul ministru al Sănătăţii a spus că România nu a rămas în urmă cu vaccinarea comparativ cu alte ţări, o situaţie asemănătoare existând şi în Italia. ”Nici în Italia nu a început vaccinarea pentru că lipseşte permisiunea pentru a distribui vaccinul pe piaţă. Şi în Italia s-au înregistrat 13 decese, dintre care două în ultimele 24 de ore”, a mai spus Ion Bazac.

Ministerul Sănătăţii a intenţionat chiar să cumpere din import  un milion de doze de vaccin, însă ulterior a renunţat.

”În momentul în care s-a făcut evaluarea pentru import, s-a constatat că durează opt săptămâni. Nu mai avea rost din moment ce pe 26 noiembrie, cel târziu, va fi gata vaccinul de la Cantucuzino”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu. În acest moment, autorităţile medicale au sub supraveghere peste 500 de persoane din 24 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

 

n doar 48 de ore, gripa porcină a devenit cea mai teribilă ameninţare care pluteşte asupra României. Ministerul Sănătăţii anunţă 174 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul H1N1.

Aceleaşi autorităţi declară carantină în toate spitalele din România şi invocă scenarii dramatice pe termen mediu şi lung: între 350 şi 750 de oameni ar putea muri în România din cauza gripei porcine, spune Geza Molnar, şeful Societăţii Române de Epidemiologie.

Toate aceste informaţii oficiale schiţează, fără îndoială, o situaţie îngrijorătoare. Dar tot informaţie oficială este aceea că, acum, nimeni nu e internat în spital pentru tratarea de gripă porcină. Straniu este că pe paginile de internet oficiale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Comisiei Europene pentru Sănătate, datele actulizate în ultimele zile arată că, în România, nu se înregistrează cazuri de gripă porcină.

“Noi transmitem datele. În fiecare dimineaţă la ora nouă pleacă raportul
către Bruxelles. Dar atenţie, s-a modificat modul de raportare. Adică interesează numai persoanele internate în spital iar noi figurăm cu 0 pentru că nu avem acum persoane internate în spital şi respectiv decese şi n-avem decese. Noi figurăm în programul de alertă pandemică, avem această obligaţie şi o îndeplinim”, a explicat Adrian Streinu Cercelu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Dacă virusul gripal de tip nou se răspândeşte în ritmul actual, în ţara noastră vor fi între 350 şi 750 de decese. O spune Geza Molnar, şeful Societăţii de Epidemiologie, care a adăugat însă că odată cu răspândirea în rândul populaţiei, virusul ar putea deveni mai agresiv. În această situaţie, ar creşte şi numărul deceselor provocate de această boală. Numărul estimat: 75.000 într-o perioadă de 3-5 luni.

Cu toate acestea, Molnar a precizat că “din fericire, nu avem de ce să înspăimântăm lumea cu rata de deces, mai ales că până în prezent, în România nu avem niciun caz de deces“.

“Pentru că virusurile pandemice se schimbă din mers, trebuie monitorizate tulpinile pentru a avea datele de caracterizare a acestor virusuri. Nimeni, niciun medic, cercetător sau vreo instituţie care se respectă nu o să sară vreo etapă în procesul de producţie de vaccin pentru populaţie. Livrarea vaccinului se va face atunci când va exista certitudinea că vaccinul este de calitate şi poate fi administrat populaţiei”, a mai spus Geza Molnar.

“Sunt convins că suntem pregătiţi pentru a ţine piept pandemiei datorită efortului depus de reţeaua de epidemiologie. Există o strategie a Ministerului Sănătăţii, avem dotare tehnică necesară şi resurse umane calculate care pot asigura asistenţă medicală populaţiei”, a menţionat Molnar.

Acesta a conchis că vaccinul fabricat la Institutul Cantacuzino a respectat tehnologia de producere şi că este un instrument util pentru atenuarea pandemiei.

Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat şi el luni că cifra de 20.000 de decese, vehiculată iniţial, ar reprezenta un minim.

 

Mircea Badea, suspect de gripa porcină: “Mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat”

 

“Am semnat un “angajament” că stau izolat până la stabilirea diagnosticului. Rezultatul analizelor le primesc mâine în jurul prânzului”, scrie Mircea Badea pe blogul său.
“O să stau la fereală să nu mai dau şi altora”, adaugă acesta, care a găsit şi o modalitate de a-şi face emisiunile: “La radio fac emisiune că intru prin telefon. La televizor se va prelungi Sinteza Zilei şi probabil că voi intra din nou prin telefon. Sunt aproape convins că nu am gripa porcină şi mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat”.

Mircea Badea ar putea fi prima vedetă din România afectată de virusul AH1N1.

Asadar  nu e de glumit. Daca tii la tine si mai ales la cei dragi tie , protejeazate pe tine cei de linga tine . Nu crede ca nu ti se poate intimpla.Cand te astepoti  mai putin atunci te loveste .Incearca sa nu racesti in aceasta perioada. In Romania se pare ca toti cei infectati s au tratat. Dar odata cu venirea sezonului rece , virusul ar putea deveni agresiv , suferind modificari genetice . Nu stiu incearca sa previi , nu umbla aiurea , incearca sa iei preventiv ceva contra racelii si cel mai important imbracate lasa fanfaronada. Parerea mea . Nu o  luati in nume de rau.

Numai bine!!!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s