A/H1N1 vaccin Streinu Cercel

Secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel s-a vaccinat, vineri dimineaţă, contra gripei porcine, cu vaccinul produs de Institutul Cantacuzino, în faţa jurnaliştilor, dorind să dea un exemplu şi să încurajeze populaţia să nu refuze imunizarea.

Primele 250.000 de doze de vaccin pandemic produse de Institutul Cantacuzino au ajuns, joi, la Direcţiile de Sănătate Publică din zonele cu focare, respectiv municipiul Bucureşti (50.000 de doze) şi regiunea Moldovei (250.000 de doze), vaccinul fiind similar celui contra gripei sezoniere în ceea ce priveşte efectele secundare.

Potrivit reprezentanţilor  Ministerului Sănătăţii,  până săptămâna viitoare vor mai fi livrate 1.090.000 de doze către restul judeţelor. Transportul se va realiza cu sprijinul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În primă instanţă, vor fi imunizaţi angajaţii din sănătate şi din sectoarele care se ocupă cu asigurarea securităţii naţionale şi locale, urmând ca, ulterior, să fie imunizate şi celelalte categorii la risc – elevi de liceu, studenţi. Vaccinul produs de Institutul Cantacuzino a primit toate aprobările de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a fost testat conform standardelor internaţionale, ne asigură Ministerul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte reacţiile secundare înscrise pe prospect, acestea sunt similare celor ale vaccinului contra gripei sezoniere, adică roşeaţă la locul injectării, uşoare stări febrile şi, la persoanele sensibile, alergii minore.

30 de cadre medicale de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi au anunţat că nu vor accepta vaccinarea din cauza posibilelor efecte adverse, scrie ziarul Adevărul.Cel care a luat primul hotărârea a fost chiar şeful Unităţii de Primire Urgenţe, Tudor Ciuhodaru. Acesta a declarat pentru Adevărul că riscul este mult prea mare pentru că nu ştie cum poate reacţiona organismul.

La Iaşi au ajuns joi 78.000 de doze de vaccin. În total, în capitală şi în celelalte judeţe ale Moldovei au fost distribuite 250.000 de doze.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s