Un om moare în fiecare zi în România din cauza gripei noi, însă populaţia refuză în continuare să se vaccineze

Un om pe zi. Acesta este bilanţul victimelor noii gripe, în România. Până în prezent aproape 6.000 de persoane s-au infectat cu virusul gripei AH1N1 şi 66 au murit. Deşi campania naţională de vaccinare contra gripei noi a început pe 26 noiembrie, la două zile de la primul deces cauzat de virusul AH1N1, până în prezent nu au fost folosite decât 15% dintre dozele de vaccin distribuite de Ministerul Sănătăţii.

Primele categorii vizate pentru vaccinare au fost elevii, studenţii, personalul medical şi poliţiştii de frontieră. În prima fază, au fost distribuite 1,34 milioane de doze de vaccin pandemic. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a declarat pentru REALITATEA.NET că până în prezent doar 200.000 de doze de vaccin contra AH1N1 au fost folosite din totalul de 1,34 milioane.

Ministerul Sănătăţii a extins campania de imunizare la întreaga populaţie din categoriile de risc, ca urmare a faptului că majoritatea pacienţilor decedaţi sufereau de boli asociate. Astfel, s-a trecut şi la vaccinarea persoanelor cu afecţiuni cronice, precum şi a celor active din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg. Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Gripă, cu scopul “limitării imediate a răspândirii virusului pandemic A/H1N1”.

Populaţia refuză vaccinarea

Medicii şi elevii au refuzat vaccinarea în mai multe localităţi din ţară. În Cluj, doar o treime dintre medici şi-au făcut vaccinul.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a declarat pentru REALITATEA.NET că MS este în continuă campanie de informare a populaţiei: “Facem public de fiecare dată riscul la care se supun persoanele care refuză vaccinarea. La radio, la TV, prin comunicate de presă zilnice încercăm să informăm populaţia despre riscurile la care se supune”.

Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii  de primire urgenţe de la Spitalul Clinic de Urgenţe “Sf. Ioan” din Iaşi şi unul dintre medicii care au refuzat chiar din prima zi vaccinarea spune că pacienţii nu sunt informaţi asupra efectelor vaccinului.

“Am refuzat vaccinarea pentru că am dreptul la informare. Am aşteptat să fiu informat la fel ca orice alt pacient, şi cred că drepturile pacientului ar trebui să fie explicate de fiecare dată. Vorbim de o Românie în care medicina încearcă să se alinieze la secolul XXI, în care comunicarea medic – pacient ar trebui să devină primordială, şi asa cum eu le explic pacienţilor mei de fiecare dată, care sunt beneficiile şi riscurile, cred că acelaşi lucru ar trebui făcut şi pentru alţii. Eu atunci când am refuzat vaccinarea am vorbit în nume propriu. Fiecare are opţiunea de a refuza şi am văzut că această opţiune a fost şi prin Franţa şi prin Germania”, a declarat Ciuhodaru.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: tinerii sunt mult mai afectaţi de gripa nouă, decât de gripa sezonieră

Statistici efectuate la nivel mondial arată că tinerii sunt principalele victime ale gripei noi, atât în ce priveşte numărul de îmbolnăviri, cât şi de decese. Peste 35% dintre decese apar la persoane care nu au nicio altă boală asociată. Experţii explică numărul mare de îmbolnăviri la tineri prin faptul că vârstnicii au anticorpi la virusul pandemic, care a mai circulat înainte de 1950.

Marţi un tânăr a murit la Constanţa la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Venise la mare ca să petreacă Revelionul, dar starea lui s-a agravat pe 30 decembrie, când a fost internat, în stare de inconştienţă. Deşi nu avea nicio altă boală, evoluţia gripei A/H1N1 a fost fulminantă.

Un alt caz de deces survenit pe fondul gripei noi, fără a exista vreo boală asociată, este cel al unei tinere de 29 ani din Mangalia. Ea a murit în urmă cu trei zile, în acelaşi spital.

Concluzia o tragi TU!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s