bebelusi si fonduri de ajurorare

Nu stiu cat de bine binevenit este acest fond sau celula de criza. Raman in continuare blocat de anumite declaratii facute de autoritati.

Constituirea celulei de criză constă în specialişti în pshilogie care au consiliat cele trei mămici care au suferit această traumă încă de luni seară. Aş putea să spun că situaţia celor trei este mulţumitoare. Ele erau într-o stare destul de bună, au fost echilibrate, psihoogii au încercat să le susţină din punct de vedere moral. Dar ce mi-a plătut cel mai mult a fost faptul că la spital, mămicile erau susţinute foarte mult de famili şi prieteni. Am văzut acolo soţii, soacrele, chiar şi naşii în unele cazuri” a spus directorul adjunct al Administraţiei Străzilor, Tania Rădulescu.

Potrivit Taniei Rădulescu cea care a trecut cel mai uşor peste moartea propriului copil nou-născut a fost o mămică de numai 16 ani.

“Printre mămicile care şi-au pierdut copilul este o tânără de 16 ani, care, poate vârsta a făcut-o să treacă mai uşor peste o astfel de situaţie”, a explicat directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor.

Taţii nou-născuţilor au acceptat însă mai greu decât chiar mamele faptul că nou-născutul lor a murit în urma exploziei.

“Tăticii erau mult mai impresionaţi şi mi s-a părut că trec mai greu peste această situaţie.  Dar cu ajutorul psihologilor se va continua monitorizarea acestor cazuri şi nu numai a lor. Şi celelalte mămici transferate la alte spitale vor beneficia de suport moral din partea celulei de criză” a mai spus Tania Rădulescu.

Ea a spus că şi Primăria Munciipiului Bucurelşti va veni în ajutoarea părinţilor.  Edilii capitalei vor constitui un fond de ajutor pentru aceste mămici.Cat de usor vorbesti daca nu esti implicata  acolo. TOtul e ca o formula matematica .Se aplica.Adica le dai un psiholog – si asta de gura presei, le dai niste bani si gata trece. Oare . Pffff.

Bebelusii morti nu pot fi inmormantati crestineste deoarece nu au fost botezati. O alta mare problema dat totusi pana la urma as vrea sa cred ca vor avea parte de botez

La botezu de urgenţă pot apela numai părinţii al căror copil s-a născut cu probleme iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.  Ei pot apela la acest botez pentru a-şi putea înmormânta creştineşte micuţul.

Orice proaspătă mămică îşi poate boteza singură nou-născutul în cazul în care acesta este diagnosticat cu diverse probleme, sau, aşa cum a fost cazul sugarilor de la Maternitatea Giuleşti, au trecut printr-o tragedie încă din primele momente ale vieţii.

“Orice creştin are dreptul să îl boteze, chiar şi după primul minut de la naştere. Oricine poate recurge la acest gest, că e medic, asistent , moaşă sau om apropiat în salon dacă copilul are probleme sau are o sensibilitate fizică şi se constată acest lucru, este îngăduit botezul de urgenţă”, a explicat preotul Valentin Fotescu.

“Se ia apă şi se foloseşte formula trinitară: “Se botează robul lui Dumnezeu…(şi îi pune un nume, pe care îl dioreşte)…, în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. După ce se foloseşte această formulă, copilul trebuie să fie stropit cu apă, cu orice apă, fie ea plată, minerală…bine ar fi să fie apă naturală, dar dacă nu se poate, poate folosi orice apă are la îndemână”, a explicat preotul.

El susţine că după acest gest, Dumnezeu îl întăreşte pe micuţ.

El a mai spus că şi părinţii creştini care din neglijenţă nu îşi botează copilul, împiedicând astfel, chiar şi fără voia lor mântuirea sufletului acelui copilaş “vor suporta consecinţele în faţa lui Dumnezeu”, în cazul în care micuţul va muri.

Revenim

Unsprezece îngeraşi care nici nu au apucat să respire bine aerul de pe această lume blestemată au fost surprinşi de focul mistuitor de la “Maternitatea groazei” – Giuleşti, din Capitală. Patru dintre ei au pieritSpecialiştii Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici au făcut, ieri, necropsia trupurilor a trei dintre cei patru bebeluşi morţi. Este vorba despre două fetiţe şi un băieţel, cu o greutate de sub 2.500 de grame fiecare. Micuţii deschiseseră ochii în lumea aceasta acum două, trei zile. Cei trei medici legişti au stabilit că unul dintre bebeluşi a murit în urma intoxicaţiei cu fum, trupul fiindu-i acoperit cu funinginea pătrunsă în incubator, iar ceilalţi doi au pierit în urma asfixierii cu aerul încins. Mai exact, micuţii s-au “topit” ca într- un cuptor cu microunde. În doar câteva minute au leşinat, apoi şi-au dat ultima suflare după ce au făcut stop cardiorespirator. Deocamdată, trupurile nou-născuţilor nu pot fi ridicate, pentru că părinţii nu au apucat să declare naşterile şi să-i înregistreze la primărie, aşa cum e legal. Abia după ce aceste acte le vor fi eliberate vor putea obţine certificatele de deces. Mai mult, doar un bebeluş din cei patru care au murit a fost creştinat.

18.30 – Focul izbucneşte la Terapie Intensivă, unde asistenta de gardă lipseşte, deşi, în permanenţă un angajat trebuie să fie acolo;
18.40 – Pacienţii şi vizitatorii aflaţi la etajul doi simt fumul şi alertează medicii;
18.45 – La 112, pompierii sunt solicitaţi la Maternitatea Giuleşti;
18.49 – Pompierii ajung al locul incendiului;
19.30 – Bebeluşilor arşi li se dau primele îngrijiri medicale;
20.00-20.30 – Nou-născuţii arşi sunt scoşi din clădire;
20.35 – Gravidele în travaliu sunt urcate în ambulanţe;
21.15 – Restul pacientelor şi copiii lor sunt mutaţi la alte spitale;
21.45 – Criminaliştii încep investigaţia.

Sunt multe de zis dar hai sa ne oprim aici .Viata merge mai departe. Sa speram ca si chiar daca nu vor fi inmormantati crestineste fiind copii tot vor fi primiti in imparatia Domnului. Dumnezeu sa i odihneasca . Dupa doar 2 zile de viata. Trist.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s