Cum se fac , copiii….

nu te grabi , incearca sa l vezi de la capat . Este fenomenal.

enjoyyyy

 

Advertisements

MESAJ PRIVIND FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE

Fenomene vizate: ninsoare si intensificari ale vantului
Intervalul: 19 februarie, ora 02 � 20 februarie, ora 12

 

In intervalul mentionat va ninge si se va depune strat de zapada, pe arii extinse in Moldova, zona Carpatilor Meridionali si Orientali, iar in a doua parte a intervalului si in regiunile sudice si centrale.
Vantul se va intensifica in estul si sud-estul tarii si la munte, viscolind trecator ninsoarea.
In sud si sud-est vor fi la inceput precipitatii predominant sub forma de ploaie, favorizand formarea de polei.

Declaraţie şocantă a unui vameş din Moraviţa

«Am atâţia bani că pot să mă şterg la fund cu ei»

 

“Mi-a intrat in sange!”, aceasta este declaraţia şocantă a unui vameş de la Moraviţa, judeţul Timiş, arestat in dosarul şpăgilor primite de la traficanţii de ţigări. Bărbatul susţine, în interceptările procurorilor, că mita a devenit un stil de viaţă pentru el.

Oamenii legii au continuat, ieri, audierile, iar numărul vameşilor şi al poliţiştilor de frontieră arestaţi ajunsese la 97. Unul dintre vameşii reţinuţi a avut chiar nevoie de îngrijiri medicale, în noaptea de miercuri spre joi, când, după ce a aflat că a fost arestat, a leşinat. Bărbatul a fost imediat stabilizat, iar audierile au continuat.

În faţa instanţei, procurorii au prezentat mai multe interceptări făcute în vămile Moraviţa şi Naidăş, din care reiese lejeritatea cu care grănicerii luau şpagă. Potrivit unor surse judiciare, obişnuit cu această practică de ani buni, unul dintre vameşi îi spune unui coleg: “Am atâţia bani că pot să mă şterg la fund cu ei! Dar nu pot să mă opresc, mă, nu pot să nu mai iau! Mi-a intrat în sânge!”. Tot ieri, în secţiile de poliţie din Capitală s-au făcut amenajări pentru ca vameşii arestaţi să aibă loc în celule. Camerele s-au umplut însă de săptămâna trecută, după ce 59 de grăniceri de la Siret au ajuns în arest, aşa că poliţiştii au fost nevoiţi să facă supracazări. Potrivit regulamentului, aceştia nu pot fi cazaţi în penitenciare, dacă nu au fost trimişi în judecată.

Potrivit unor surse judiciare, acţiunea de “curăţare” a vămilor ar putea continua, în zilele următoare, şi în portul Constanţa. Se pare că şi aici activitatea agenţilor a fost monitorizată şi s-au strâns mai multe probe.

După ce, miercuri, şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărgineanu, a fost demis fiind acuzat că a cerut şpagă în numele unui partid pentru a oferi o funcţie de conducere unei femei la Vama Halmeu, preşedintele Traian Băsescu (foto) le-a sugerat, ieri, o soluţie salvatoare celor implicaţi. “Să spună cui au dat şpaga. Au şansa să nu facă închisoare numai să spună cui au dat şpagă”, a declarat Băsescu.

Şefii îşi ţepuiau angajaţii: îşi opreau mai mulţi euro

În motivarea arestării vameşilor, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au menţionat ieri că inculpaţii se plângeau că, înainte de iulie 2010, când erau deschise magazinele duty-free, iar traficul în vamă era mai intens, ei făceau într- o singură tură şi 100.000 de euro, acum suma fiind de doar 1.500 de euro. Mai mult, potrivit magistraţilor, şefii, care obişnuiau să împartă banii, îşi ţepuiau angajaţii, cărora le dădeau sume mai mici. Mită primeau atât şeful de post din Moraviţa, cât şi poliţiştii de la Circulaţie, care aveau sarcina de a-i anunţa pe grăniceri de iminenţa unor controale.

 

Selgros vs Selgros

Cu siguranta cine are magazin …mic sau mare asta nu mai conteaza , trebuie macar odata sa treaca pragul unui magazin  cash and carry. De ce? pentru ca cica este destinat cumpararii en gross. Totul bun si placut.  In drumul meu de multe ori ma opresc prin Sell si cumpar.

Ce ma deranjeaza cel mai mult sunt acei lucratori  care manevreaza acele simpatice vole de carat marfa.Frate , sunt pe fiecare raion ,Sincer nu vreau sa le mai vad .Incurca tot timpul .

Ce ma mai deranjeazala Selgros? Faptul ca angajatii vorbesc foarte urat intre ei .Se injura isi povestesc ce au facut seara trecuta cu femeile sau cu amantele ,

Nu sunt de gasit pe raion niciodata.Daca ii intrebi despre un produs- raspunsul vine sec:Nu mai avem . Si culmea , am fost invatat tot de un angajat sa ma uit pe sus in zona de raft a produsului . Si acolo exista.

Un lucru care ma deranjeaza enorm : PRETURILE FFFF MARI . Nu inteleg de ce trebuie sa fie mai mari ca in supermarket?  Pai atunci ma duc si iau de acolo . Nu inteleg de ce imi afiseaza pretul mare cel fara tva in timp ce pretu platit la casa este cel mic?

nu inteleg de ce berea skol este 5,2 in conditiile in care in antefrig este 4,5? mai este cash and carry? ar trebui sa fie  etalonul preturilor.  de ce ca sa reusesc sa scot un produs la fel de ieftin ca in supermarket , trebuie sa cumpar un bax de 20 ?

Singurul lucru de admirat este acela ca poti sa cumperi 1 pix, pentru care ti se da factura .

Parerea mea. numai bine!!!