Bebeluşii de la ţară sunt hrăniţi cu sărmăluţe, mici şi cola

Mamele sărace din mediul rural întrerup prea devreme alimentaţia la sân a sugarilor şi încep să le dea de la 6-8 luni mâncare pentru adulţi, relevă un studiu al organizaţiei World Vision, potrivit adevarul.ro.

Tinerele mame din zonele sărace de la ţară arată o crasă lipsă de educaţie în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor mici. Ele întrerup alăptarea când bebeluşii au doar câteva luni şi le dau mâncăruri grele, din ceea ce gătesc pentru restul familiei, relevă un studiu al organizaţiei World Vision, efectuat anul trecut în satele din judeţele Dolj şi Vâlcea.

Marcela Scurtu, o mamă din Frânceşti, judeţul Vâlcea, povesteşte cu mândrie în filmuleţul de la World Vision cum a ajuns să-i dea bebeluşui ei “orice”: “Inclusiv sarmale, chifteluţe. Îi plac foarte mult sarmalele şi micii. Când mă duc şi facem câte-un grătar, cu toate că pun şi piept de pui, îi dăm mici, că ăştia îi plac”.

Potrivit studiului World Vision, 2% din gravide ajung prima oară la medic la naştere, un sfert dintre mame nu au aflat de importanţa alăptării la sân, 51% nu ştiu că, în timpul sarcinii, trebuie să ia acid folic, care scade riscul unor malformaţii la coloană, 58% nu ştiu şi nu iau supliment de fier în timpul sarcinii (dă anemie copilului), 22% îşi înţarcă bebeluşii la vârsta de 2-3 luni, iar 11% îi înţarcă la 1 lună.

Advertisements