Tag Archives: ajutoare de stat

noi conditii in acordarea ajutoarelor de stat

Guvernanţii impun condiţii dure pentru cine vrea ajutor social de anul viitor. Din acest motiv, viaţă grea vor avea şi părinţii copiilor care chiulesc de la şcoală, pentru că nu vor mai primi bani de la stat.

– Nivelul venitului minim garantat va scădea dacă beneficiarii vor încasa bani şi din alte surse precum: ajutorul de şomaj, pensia alimentară sau alte ajutoare cu caracter permanent. O persoană va lua maximum 273 de lei pe lună, în timp ce o familie cu un copil va primi 623 de lei;

– Copiii din familiile asistate social care lipsesc nemotivat de la şcoală mai mult de 25 de ore pe semestru riscă să-şi lase părinţii fără bani. Asta pentru că li se va lua dreptul la orice formă de ajutor social. În plus, un membru din familie va fi obligat să muncească în folosul comunităţii;

– Venitul minim garantat va consta în bani numai în proporţie de 40%, iar 60% din suma totală va fi sub formă de bonuri valorice pentru alimente;Ajutorul de încălzire se va acorda numai familiilor cu adevărat sărace. Dacă beneficiarul deţine o maşină de peste 1.600 cmc, mai multe animale, suprafeţe de pământ mai mari de 2.000 mp sau un cont în bancă mai mare de 3.000 de lei va pierde dreptul la acest tip de ajutor. În noile condiţii de acordare a ajutorului de încălzire, conform PRO TV, bogaţi vor fi consideraţi, de exemplu, chiar şi românii care au două televizoare în gospodărie.Bugetul de stat pentru anul viitor prevede venituri de 80,8 miliarde de lei, dar şi cheltuieli de 108,49 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că România se va împrumuta şi în 2011 pentru a putea plăti pensiile, lefurile bugetarilor şi alte ajutoare acordate de stat. Fericit va fi şeful statului, pentru că instituţia prezidenţială va primi de la buget cu un milion de lei mai mult decât a avut în acest an. Astfel, Traian Băsescu (foto) va avea pentru cheltuială 29.272.000 de lei, faţă de 28.261.000 de lei cât a avut alocat anul acesta.

Advertisements