Tag Archives: coruptie

Romania cel mai corupt stat din UE

România este cel mai corupt stat din Uniunea Europeană.

O arată Indicele de Percepţie a Corupţiei, realizat de Transparency International.

Principala cauză o reprezintă criza în care se află sistemul judiciar din România.

Potrivit indicelui, România a obţinut doar 3,8 puncte din 10. Raportat la ţările din Uniunea Europeană avem cel mai mare grad de corupţie. Egali cu noi, dar cu un punctaj în creştere faţă de anul trecut sunt bulgarii.

Mult mai bine stau ţări precum Cipru, Germania, Lituania, Polonia, Italia sau Ungaria. Cel mai bun punctaj îl are Danemarca. Mai exact 9,3 puncte din 10. Privind în urmă, în intervalul 2002-2008, România a înregistrat un progres în privinţa Indicelui de Percepţie a Corupţiei, de la 2,6 la 3,8. Specialiştii spun că reformele în justiţie au fost aproape abandonate în acest an, iar factorii politici nu au fost interesaţi de combaterea corupţiei. Totodată politizarea administraţiei publice şi lipsa unei strategii naţionale anticorupţie sunt alte cauze care au dus la obţinerea unui punctaj atât de mic. România s-a confruntat cu cele mai multe conflicte între puterile statului. Astfel, România ar putea avea de suferit în privinţa obţinerii fondurilor europene, care ar putea compensa o parte din efectele crizei financiare.

I

Indicele de percepţie a corupţie:

România: 3,8
Bulgaria: 3,8
Cipru: 6,6
Germania: 8
Lituania: 4,9
Polonia: 5
Italia: 4,3
Ungaria: 5,1
Danemarca. 9,3
Sursa: Transparency International