Tag Archives: licenta spiru haret

Ecaterina Andronescu: Nu s-a pus problema ca absolvenţii de la Spiru Haret să nu dea alt examen

Ministrul Educaţiei a declarat duminică seară, în urma discuţiilor cu liderii PSD, că nu s-a pus problema ca absolvenţii de la Spiru Haret să nu dea un alt examen, ci să se găsească o soluţie pentru ca ei să nu sufere. PSD a cerut Ecaterinei Andronescu ca aceştia să nu piardă licenţa.

“Noi am trimis acolo o echipă de control şi la începutul săptămânii aştept primele date, ca să văd câţi studenţi sunt exact. Am discutat şi soluţia pe care am propus-o, mai caut şi alte soluţii. Până la urmă, mergem înainte, pentru că ce s-a întâmplat acolo nu este în regulă”, a declarat Ecaterina Andronescu duminică seară.

Ministrul a precizat că în câteva zile va putea spune care este varianta pe care va merge în final.

“Până nu facem o evaluare exactă, este foarte greu să găseşti o soluţie”, a mai spus Andronescu.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, este însă de altă părere. Acesta a declarat că soluţia Ecaterinei Andronescu trebuie să excludă o nouă examinare a studenţilor. Citeşte aici declaraţia sa.

Întrebată dacă s-a pus problema schimbării sale din funcţie, ministrul a răspuns că nu. “Am discutat subiectul, mi-a spus că poate ar fi trebuit să informez şi ceilalţi colegi pentru că într-adevăr, dacă mai mulţi vorbesc despre lucruri pe care le cunosc în acelaşi fel, cred că mesajul este mai bine trimis către cei pentru care lucrăm”, a subliniat ministrul.

Liderii PSD s-au reunit tot duminică seară la sediul central al partidului pentru a discuta situaţia din Educaţie generată de cazul “Spiru Haret”, la şedinţă participând şi ministrul Ecaterina Andronescu.

RTV

Advertisements